De cîteva zile trăiesc sub stresul din ce în ce mai intens al „obligațiilor școlare”. La facultate, am de terminat (mă rog, mai întîi de început...) cîteva proiecte ale căror termene limită se apropie vertiginos. Așa că, așa cum fac de obicei în cazuri similare, am o din ce în ce mai nestăvilită poftă de a face... orice altceva decît treaba pe care o am de făcut. Deh, cine n-a trecut prin asta?
Așa că ultima găselniță e să reiau vizionarea Top Gear. Seria nouă, evident. Începusem mai demult să mă uit la emisiunile produse de BBC 2, dar m-am plictisit după primele 3 sezoane. Știindu-le de mult mai încoace, primele sezoane păreau așa de cumințele și de conformiste încît aproape că adormeam pe scaun în fața monitorului.
De cînd m-a apucat din nou pofta de vizionat seriale, de jucat jocuri și în general de făcut orice altceva decît ceea ce trebuie musai să fac, am luat-o cu Top Gear de la sezonul 16 în sus. Ultimul episod din sezonul 16 (sezoane britanice, cu cîte 6 episoade pe sezon, deci episodul de care vorbesc e numărul 6) a avut ca prezentare de „caz” o situație foarte banală: „du-te cu mașina pînă pe litoral, cam vreo 150 mile.” Chichița era că mașina trebuia să fie una electrică. Nu hibrid, nu cu hidrogen, electrică. Adică acumulatori, motor electric și un prelungitor de băgat mașina-n priză cînd nu mai are „suflu”.
Și-au nimerit oamenii în exact problema cea mare a mașinilor electrice. Nu, nu autonomia. Că autonomie mică am și eu cînd îs pe vapori de benzină în rezervor. Nu, ci timpii inacceptabil de lungi de reîncărcare.
După ce s-a terminat porțiunea din emisiune, am băgat pauză, m-am dus să trag o pișare și cît timp vărsam prisosul lichid, m-am gîndit: care ar fi totuși soluția la problemă?
Încărcare rapidă? Nu prea. Bateria se bazează pe niște reacții chimice, ălea au un anumit timp în care se pot petrece, nu poți să pompezi energie în ele și să nu te aștepți la cine știe ce evenimente neplăcute (incendiu, explozie, sau măcar distrugerea completă a bateriei).
Atunci cum? Hai să nu mai folosim baterii, să folosim o mulțime de super-condensatoare. Dar după ce mi-a venit ideea asta, la scurt timp după momentul de jubilare că am rezolvat problema, mi-a venit în cap să fac un rudimentar calcul al eficienței... și nu prea iese. Ca să stochezi energia necesară, echivalentă bateriilor, condensatoarele folosite ar trebui să aibă o capacitate absolut uriașă. Nu-i fezabil. În plus, e problema alimentării, văzută din celălalt capăt al firului: dacă vrei să încarci o baterie de 60 Ah, fie folosești 1 A timp de 60 de ore, fie 60 A timp de o oră. În cazul din urmă, e posibil ca bateria să facă POC! în primele cîteva minute. Dar presupunînd că nu face poc, ce sursă de tensiune continuă de 60 de amperi e atît de ușor de construit încît s-o găsești pe toate drumurile? Că traful de sudură nu furnizează curent continuu...
Vrei, nu vrei, tot trebuie să recunoști că cel mai bun conductor de energie e... furtunul de la pompa de benzină. În 2 minute îți încarcă rezervorul cu suficientă energie să te ducă 650 km. (consum 6 l/100 km, rezervor de 40 l). Aproximativ.
Și-atunci?
Hmmm... ce-ar fi...
Ce-ar fi dacă toate bateriile mașinilor electrice ar fi standardizate? Și dacă s-ar construi o rețea de stații de încărcare în care tragi cu mașina electrică abia gîfîind, scoți bateria descărcată, bagi o baterie echivalentă încărcată deja de la stație, plătești încărcarea ei și-o mică taxă de uzură, și pleci mai departe?
Imediat se nasc o serie de suspiciuni. Cînd cumperi mașina electrică, acum, o iei cu tot cu baterie, nu? Ce-ar fi să nu mai cumperi bateria? Și-atunci cumperi dreptul de a utiliza cîte o baterie (păstrată la anumite standarde minime) contra costul energiei plus o taxă de uzură. Suspiciunea care se naște este: oare bateria pe care am pus-o acum, garantată (în scripte) să mă țină 200 km, mă va ține atîta? Dacă e defectă? Sau incomplet încărcată? Sau tensiunea pe care o dă nu e între limitele admise de mașina mea, și astfel o poate deteriora?
Un astfel de sistem ar costa enorm, ar presupune renunțarea la multă libertate din partea oamenilor (libertate conferită de faptul că, actualmente, doar 3-4 tipuri de metode de alimentare sînt necesare pentru indiferent ce vehicul), dependența de rețea ar fi enormă și chiar n-am mai avea nici o soluție de rezervă în cazul unor pene de curent generalizate... Dar cam ăsta-i viitorul, din păcate.
...Pînă cînd va deveni generalizat să fie montat pe fiecare mașină cîte un „mr. Fusion”... ca-n Back to the Future 2...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu